Opțiuni de imprimare:

Biscuiți „Bulgări pufoși”

Randamente1 porțieTimp total30 minute

Cum de câteva luni bune, de când i-a revenit apetitul lui Cireșel, mănâncă și foarte multe fructe în stare proaspătă, nu i-am mai făcut așa des biscuiți.

El îi iubește așa că le-a sesizat lipsa 😂

Prin urmare, într-una din serile trecute, înainte de somn, l-am întrebat ce ar vrea să mai mâncăm zilele următoare.

N-a stat pe gânduri și a dat comandă de "biu".

Buuun... Era deja destul de târziu și cum în plan aveam altele de bifat în seara respectivă, după ce adormea, am zis să-i fac totuși și pe plac, iar dimineață să-l surprind.

Am făcut rapid acești biscuiți cărora le-am spus "Bulgări pufoși", căci și aspectul era asemănător înainte de copt. 😍

 335 gr Banane (cântărite fără coajă)
 100 gr Mar verde ras
 100 gr Fulgi de cocos bio
 5 Boabe de struguri
1

Am adăugat într-un bol bananele pasate cu furculița, mărul ras fin și fulgii de cocos.

Am omogenizat cu ajutorul unei spatule din silicon, apoi am format biscuiții.

Unora le-am pus în mijloc jumătăți de struguri negri.

Se mai pot adăuga, după preferințe, condimente, nuci sau semințe măcinate, unt de arahide, însă eu am vrut o variantă cât mai simplă și mai rapidă de data aceasta, pentru a fi potrivită și piticilor cu alergii.

Am copt biscuiții circa 20 de minute, la foc potrivit, în cuptorul preîncălzit.

Pe măsură ce se răcesc, devin mai fermi, dar rămân totuși pufoși. 😍

Gustul a fost dulce-acrișor, întrucât mărul nu a fost dulce, însă nouă ne-au plăcut foarte tare, chiar și așa.

Spor la biscuit! 🤭