Opțiuni de imprimare:

Cotlet de porc, cu legume și mirodenii, la cuptor

Randamente1 porțieTimp de pregătire20 minuteTimp de preparare1 oră 40 minuteTimp total2 ore

De Sărbători, am pregătit cotlet de porc la cuptor, cu costițe, cartofi și mirodenii. Coastele afumate i-au dat o aromă nemaipomenită, însă tot ele s-au mâncat primele (cine nu iubește coastele?) Usturoiul și rozmarinul sunt mirodeniile noastre preferate, dau o aromă deosebită.

 1 kg cotlet de porc
 8 coaste afumate de porc
 Câteva ciuperci champignon
 6 cartofi
 150 ml vin alb
 400 ml apă
 sare
 3 căței de usturoi
 50 ml ulei de floarea soarelui
 3 tbsp ulei de măsline aromatizat cu busuioc
 1 tsp mix mirodenii (cimbru, oregano, busuioc, coriandru, boia dulce)
1

Tai cotletul de porc, însă nu îl tai până jos, ci mai mult îl crestezi. Îl ungi cu ulei, sare și mirodenii, iar în crestături înfingi usturoi tăiat bucățele mici și firicele de rozmarin. Îl așezi într-o tavă pentru friptură, în care ai pus un strat subțire de ulei de floarea soarelui (aprox 50 ml) și coastele afumate.

2

Cureți, speli și tai cartofii și ciupercile. Le răsfiri în tavă. Ai grijă să rămână coastele mai la fund, altfel se usucă și se întărește carnea. Adaugi vinul și apa. Presari mirodenii, sare și picuri puțin ulei de măsline aromatizat cu busuioc peste toate.

3

Dai la cuptor la foc mic. Ca să nu se ardă mirodeniile de pe cotlet, pentru că nu ajung lichidele la ele și riscă să se usuce, pe la jumătatea timpului, scoți tava și ungi carnea cu lichidul din tavă, apoi întorci carnea pe partea cealaltă, pentru a se rumeni frumos și dai înapoi la cuptor. În total ții tava în cuptor cam 1h 40 de minute sau până se pătrund toate bine.
Poftă Bună!