Opțiuni de imprimare:

Dulceaţă din struguri albi cu vin şi coajă de portocală

Randamente1 porțieTimp de pregătire10 minuteTimp de preparare40 minuteTimp total50 minute

Am fost aşa de mulţumită de cum a ieşit dulceaţa de struguri albi, încât am repetat-o, după câteva zile, atât cât am mai prins din acest soi de struguri albi fără seminţe, însă cu alte arome speciale. De data aceasta am folosit vin alb şi coajă de portocală ţinută în zahăr la borcan. Iar acum mi-am făcut timp să postez reţeta, aşa că sper să vă placă.

 1300 gr struguri albi fără seminţe (cântăriţi după curăţare)
 400 gr zahăr
 200 ml apă
 125 ml vin alb
 1 tbsp coajă de portocală ţinută în zahăr la borcan
1

Se pun la fiert apa cu vinul alb şi zahărul într-o cratiţă, nu se amestecă.
Se spală strugurii, se desprind boabele de pe ciorchini. Când siropul începe să se lege, se adaugă peste sirop boabele de struguri şi coaja de portocală ţinută în zahăr la borcan. Se culege spuma formată, la nevoie.

2

Se fierbe până când scade un pic, iar dulceaţa este bine legată, la mine a durat cam 40 de minute.

3

Se lasă la răcit, apoi se toarnă în borcane şi se etichetează.