Opțiuni de imprimare:

Friptură de miel cu usturoi și tocană de cartofi la cuptor

Randamente8 porțiiTimp de pregătire2 ore 40 minuteTimp total2 ore 40 minute

O pulpă de miel va fi suficientă pentru opt persoane, dacă este însoțită de o garnitură sățioasă de cartofi și este completată cu spată de miel sau de berbecuț. Fă-ți viața ușoară și servește acest fel cu fasole verde sau mazăre și cu spanac înăbușit.

 1,80 kg pulpă de miel
 5 căței de usturoi, feliați
 câteva fire de rozmarin
 câteva fire de cimbru, plus extra pentru servit
 50 gr de unt
 2 cepe mari, feliate subțire
 400 gr spată de miel sau berbecuț, tăiată în cuburi mici
 2 kg de cartofi mari, tăiați în rondele subțiri
 300 gr de morcovi, feliați oblic
 3 tbsp de făina
 700 ml supă de miel sau vită, plus 450 ml (opțional)
 2 tbsp de sos Worcestershire
 fasole verde la aburi și spanac înăbușit, cu nucșoară ( opțional), pentru servit
1

Încingem cuptorul la 190˚C. Creează mici buzunare în pielea și în carnea mielului, crestându-le cu un cuțit ascuțit. Împănează cu usturoi, folosind 3 din cei 4 căței, și cu câteva frunze de rozmarin și cimbru. Așează carnea într-o tavă de copt, asezoneaz-o și acoperă totul cu folie de aluminiu.

2

Topește jumătate din cantitatea de unt într-o tigaie mare. Călește ceapa, amestecând frecvent, până când se înmoaie și devine aurie. Răstoarn-o într-o altă tavă de copt mare. Rumenește cuburile de miel sau berbecuț în tigaie, apoi pune-le lângă ceapă și adaugă în tavă cartofii, morcovii, usturoiul și ierburile rămase (tocate), 2 linguri de făină, sare și piper.

3

Toarnă supa în tigaie și adaugă sosul Worcestershire și untul rămas. Când acesta s-a topit, iar supa a dat în clocot, toarnă totul peste cartofi, apoi acoperă tava cu folie de aluminiu și dă-o la cuptor împreună cu tava cu friptură de miel, timp de 1 oră.

4

Dă la o parte folia de pe miel și cea de pe tocană și lasă tăvile la cuptor încă 45 de minute, până când cartofii se rumenesc și se pătrund bine. Lasă mielul să se odihnească 15 minute înainte de a-l tăia. Între timp, ține cartofii în cuptor (acoperiți, dacă încep să se coacă prea tare).

5

Scurge grăsimea din tava în care ai copt pulpa de miel, păstrând zeama lăsată. Pune tava pe foc și adaugă făina rămasă, amestecând. Toarnă 450 ml de apă fierbinte sau supă și amestecă în continuare, până când obții un sos gros. Împarte tocana pe 8 farfurii calde. Taie friptura de miel în felii groase și pune-le deasupra, apoi stropește carnea cu câteva linguri de sos. Servește cu fasole verde și spanac dacă vrei, presară puțină nucșoară peste acesta.

Informații nutriționale

Porții 8


Cantitate per porție
Calorii 712
Valoare zilnică % *
Total grăsimi 31g48%

Grăsimi saturate 15g75%
Sodiu 0.5mg1%
Proteină 55g111%

* Valorile zilnice în procente se bazează pe un regim alimentar de 2.000 de calorii. Valoarea ta zilnică poate fi mai mare sau mai mică în funcție de necesarul de calorii.