O combinatie de legume la gratar cu spanac proaspat si oua fierte, pentru un mic dejun sau un pranz plin de nutrienti, vitamine si o farfurie cu mult verde.
Se spală cu atenție spanacul și dovlecelul Zucchini. Spanacul se lasă la scurs, iar dovlecelul se poate tăia în felii lungi.
Se pune la încins o tigaie grill sau un grătar și se așează ciupercile Pleurotus împreună cu feliile de Zuchini, sărate puțin în prealabil. Dovlecelul se poate întoarce după 2-3 minute, iar ciupercile după 4-5 minute.
Între timp putem pregăti ouăle și spanacul : se pun ouăle la fiert într-o cratiță mică pentru 3-4 minute, în funcție de cum doriți să fie duritatea gălbenușului. Spanacul se scurge de apa rămasă pe frunze și se taie grosier.
Când ciupercile și dovlecelul sunt aproape gata, încingem o tigaie cu o lingură de ulei de măsline și adaugăm spanacul pentru maxim 2 minute, pentru a-l înmuia. Apoi se pot adăuga ciupercile și dovlecelul, tăiate după preferință (eu le-am tăiat în bucăți mai mari). În acest moment putem adăuga zeama de citrice și eventual puțin piper. Le lăsăm împreună cam 1 minut, după care putem pune direct în farfurie.
Se pot servi atât la micul dejun cât și la prânz.
0 porții