Opțiuni de imprimare:

Pâine floare cu iaurt și semințe

Randamente1 porțieTimp de pregătire2 ore 40 minuteTimp de preparare50 minuteTimp total3 ore 30 minute

Îmi place mult mixul de 4 semințe, de obicei mi le rumenesc puțin în tigaie și le mănânc atunci când aș ronțăi ceva (în loc de snacks-uri sau altceva). De asemenea, fac des pâine în casă, experimentând tot felul de variante de aluat. De data aceasta, am pregătit o pâine în formă de floare, cu iaurt, pentru un aluat pufos, pe care am presărat multe semințe, pentru că toată lumea „aleargă” după ele.

 25 gr drojdie proaspătă
 190 ml apă
 550 gr făină
 25 ml ulei
 150 ml lapte
 1 tbsp iaurt gras
 2 sare
Decor :
 300 ml apă, pentru copt
 Mix 4 semințe (floarea soarelui, dovleac, susan și in)
1

Mai întâi se pregăteşte maiaua, dizolvând drojdia în 60 ml apă călduţă, se adaugă şi 50 g făină şi se amestecă bine până se obţine o pastă moale, care se lasă la crescut o jumătate de oră.

2

Apoi se adaugă 130 ml apă călduță, laptele, iaurtul, uleiul, sarea şi făină în ploaie, cât cuprinde (aprox 400 g), amestecând şi frământând până se obţine un aluat, pufos, ușor moale. Se acoperă cu folie alimentară şi se lasă la crescut o oră.

3

Se presară puţină făină pe masa și se mai adăugă făină la aluat, frământându-l până capătă consistență, la acest pas, mai avem nevoie de aproximativ 100 g făină.
Se împarte aluatul în 7 bucăți mici, cârora li se dă formă sferică. Se transferă într-o tavă pregătită cu foaie de copt, cu pereții ușor tapetați cu făină.
Se mai lasă la crescut încă o oră.

4

Se unge pâinea cu apă, se presară semințe, după gust.

5

Se dă la cuptorul preîncălzit, la foc mic aproximativ 50 de minute (sau până consideraţi că e bine coaptă, în funcţie de cuptorul vostru). În cuptor se introduce o altă tavă cu 300 ml apă, pentru ca aburii să frăgezească coaja pâinii. După ce se evaporă apa, nu se adaugă alta, ci se îndepărtează acea tavă, pentru ca pâinea să se rumenească.