Opțiuni de imprimare:

Pui cu unt, portocală și usturoi și cartofi cu parmezan

Randamente1 porțieTimp de pregătire5 minuteTimp de preparare1 orăTimp total1 oră 5 minute

E o rețetă care ne place mult și am servit-o cu diverse garnituri.
Până acum nu am adăugat miere și foloseam zeamă de lămâie dar de data aceasta nu am mai avut și am folosit portocală roșie.

 4 pulpe mari de pui
 70 gr unt topit
 5 căței mari de usturoi
 ½ portocală (sucul de la ea)
 1 tbsp miere de albine (pentru copiii sub 1 an se omite din cauza riscului de botulism)
 boia de ardei dulce
 ierburi de Provence
 piper
Cartofi cu parmezan :
 1 kg cartofi
 1 mână de parmezan ras sau grana padano (pentru copiii sub 1 an se omite din cauza conținutului mare de sare)
 ulei de măsline extravirgin
 piper
 boia de ardei dulce
Puiul :
1

Amestecați untul topit cu usturoiul zdrobit, zeama de lămâie, boia, ierburi și piper.

2

Separați pulpele superioare de copanele, apoi crestați-le puțin.

3

Ungeți bine pulpele cu amestecul de mai devreme și așezați-le într-o tavă mică.

4

Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 200˚C fără ventilație și coaceți timp de 60-70 minute, sau până se rumenesc frumos deasupra.

Cartofii :
5

Tăiați cartofii în bucăți egale.

6

Turnați peste ei 1-2 linguri de ulei, asezonați cu piper, boia de ardei și amestecați bine, până sunt acoperiți uniform.

7

Așezați cartofii într-o tavă, într-un singur strat și introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 200˚C. Eu am folosit tava mare a cuptorului și am pus în ea și tava cu pulpele, iar cartofii pe lângă.

8

Coaceți aproximativ 60-70 minute sau până se rumenesc. Dacă îi tăiați subțiri vor fi gata mai devreme.

9

În ultimele 10 minute adăugați deasupra parmezanul.

10

Am servit cu mix de legume fierte și trase puțin în unt la final.