Opțiuni de imprimare:

Tartă din ovăz cu iaurt și pere flambate

Randamente8 porțiiTimp de pregătire30 minuteTimp de preparare2 oreTimp total2 ore 30 minute

Pompos i-aș spune Tartă cu crustă de ovăz, iaurt și pere flambate sau, cum simt eu: micul dejun din aproape fiecare dimineață expus frumos și pentru privire. Sau cum pregătesc ceva în funcție de ce îmi strigă frigiderul: Perele astea au nevoie de resuscitare imediată, altfel le poți spune adio! #stopfoodwaste
Așteptarea a fost cea mai grea, abia așteptam să gust!
Chiar și o pară care nu mai este în cea mai bună formă poate fi pusă în valoare! Yamm!

Pentru crustă avem nevoie de :
 200 gr fulgi de ovăz, din care jumătate vor fi blenduiți
 60 ml unt
 30 gr miere
 10 ml esență portocale sau la aroma preferată
 1 albuș de ou crud
Pentru crema de iaurt avem nevoie de :
 300 gr iaurt
 30 gr miere
 1 lime
 ghimbir
Pentru perele flambate avem nevoie de :
 3 pere
 60 gr zahăr
 30 ml rom
Prepararea crustei :
1

Într-un bol am făcut crusta cu cele 100 g fulgi de ovăz și încă 100 g fulgi pe care îi blenduim până devin precum făina. Am adăugat fulgii de cocos și semințele.
Am topit untul într-un mic bol așezat într-o oală cu apă caldă, ulterior am adăugat mierea și esența de portocale, apoi am amestecat cu ovăzul. Am mai adăugat un albuș crud.

2

Am preîncălzit cuptorul la 180˚C.
Am omogenizat, apoi am presat compoziția într-o formă cu pereți detașabili pe care am așezat hârtie de copt. Crusta a stat la cuptor 25-30 minute, până a devenit aurie.

Pregătirea cremei :
3

Am amestecat iaurtul cu coaja de lime răzuită și sucul de la jumătate de lime, mierea și ghimbirul. Ce savoare minunată i-a dat ghimbirul pe care îl avea de ceva vreme și îi găseam locul!
După ce s-a răcit crusta, am turnat crema de iaurt și am lăsat 2 ore la frigider.

Flambarea perelor :
4

Într-o tigaie antiaderentă am pus zahărul, la foc mic, până a devenit auriu.
Am așezat în sosul de caramel perele tăiate felii subțiri, apoi le-am întors pentru a se bucura pe ambele părți de el.
Am adăugat romul și am înclinat tigaia astfel încât flacăra să ia contact cu vaporii de alcool.
După încâ un minut am oprit focul, iar după ce s-au răcit perele am decorat tarta.

Informații nutriționale

Mărime porție 100 g

Porții 8


Cantitate per porție
Calorii 217Calorii din grăsimi 36
Valoare zilnică % *
Total grăsimi 6.25g10%

Grăsimi saturate 4.25g22%
Grăsimi nesaturate 2g
Sodiu 75mg4%
Total carbohidrați 32g11%

Fibre dietetice 3.62g15%
Zaharuri 32g
Proteină 6.5g13%

* Valorile zilnice în procente se bazează pe un regim alimentar de 2.000 de calorii. Valoarea ta zilnică poate fi mai mare sau mai mică în funcție de necesarul de calorii.