Toate Rețetele
Turtă dulce de postBy Denisa Ene @ cuciresellajoaca.roDeși am salvat multe dintre rețetele bunicii, bine păstrate de către mama în carnețelul personal, nu am reușit să fac până acum rețeta ei de turtă dulce de post.
Am adaptat-o puțin, în funcție de ceea ce aveam la îndemână și a ieșit o nebunie de turtă dulce, toddler friendly.
Cireșel m-a ajutat la decupat formele și a fost și primul care a dat verdictul.
Tare mândru și încântat a fost de rezultatul final, dar și de activitatea desfășurată împreună. Budincă de paste cu fructeBy Denisa Ene @ cuciresellajoaca.roAceastă budincă este destul de versatilă.
În cazul în care aveți pitici alergici la ou, se poate renunța la acestea, dar recomandarea ar fi să pasați bananele cu o furculiță, în acest caz, mai ales dacă omiteți untul de arahide.
Atât piureul de banane, cât și untul de arahide sunt înlocuitori de ou.
De asemenea, se poate renunța la crema de brânză, în cazul unei alergii la lactate.
Indiferent de modificările pe care alegeți să le faceți, trebuie să încercați o astfel de budincă cu spaghete.
La noi a avut foarte mare succes!
Am servit-o la micul dejun.
Baghrir – clătite marocaneBy Denisa Ene @ cuciresellajoaca.roAți auzit până acum de Baghrir - clătite marocane pufoase și aerate?
Noi suntem fani clătite, de la mic la mare. Iubim atât clătitele subțiri, cât și clătitele pufoase, tip pancakes.
Acum ceva timp descopeream însă aceste clătite marocane, care sunt foarte ușor de adaptat astfel încât să fie servite și de către cei mici.
Se pregătesc rapid și se pot servi atât simple, cât și cu diverse paste tartinabile, "dulci" sau "sărate".
În Maroc se servesc, cel mai des, cu un amestec de miere și unt.
Griș cu lapte și afineBy Denisa Ene @ cuciresellajoaca.roCe ați spune de un griș cu lapte "altfel"?
Este tare delicios, nu numai aspectuos!
Terci de ovaz cu nuci si zmeuraBy LiliUn terci delicios!GingerbreadBy Soare ElenaCele mai fragede!