Gogoșile, fie ele rotunde, inele, împletite sau de orice formă vă plac, sunt delicioase în week-end, când toată lumea ar mânca ceva bun. Dacă mai scoatem la testat și dulcețurile proaspăt pregătite în toiul verii, nu-ți mai trebuie altceva.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Într-un castron adânc sau bolul de la mixer, se dizolvă drojdia în puțin (100 ml) lapte cald, se adaugă 100 g din cantitatea de făină și se amestecă până se obține o pastă mai moale. Se lasă 30 de minute deoparte, cât să se activeze drojdia. Se adaugă apoi restul de lapte, apa, ouale, îndulcitorul, sarea, coaja de lamaie, vanilia și făină cât cuprinde (mie mi-au trebuit aprox 800 g în total la aluat), amestecând cu mâinile sau la robotul de bucătărie. În momentul în care începem frământarea, se încorporează treptat uleiul.
Eu am frământat la robot aprox 6 minute și am obținut un aluat aerat, pufos, ușor moale.
Se unge cu putin ulei, se acoperă cu folie alimentară și se lasă la dospit o oră sau până își dublează volumul.
Se presară făină pe blatul de lucru și se răstoarnă aluatul, frământându-l doar ușor, cât să-i dăm formă. Se întinde cu sucitorul într-o foaie potrivită ca grosime, apoi se decupează gogosile cu paharul sau o formă de patiserie. Eu am scobit mijlocul cu un dui. Se pot face gogoși rotunte, inel, ce forme vă plac, eu am făcut și câteva împletite. La acest pas, mai lăsați pe masă circa 10 minute la dospit, vor ieși mai pufoase.
Se prăjesc gogoșile în uleiul încins (la 175 °C), rumenindu-le pe ambele părți.
Odată prăjite, se transferă gogoșile într-o tavă mare pregătită cu prosoape de hârtie, care să absoarbă excesul de ulei.
Se servesc cu dulceața preferată (eu am ales una de caise, fiind mai acrișoară) sau pudrate cu zahăr.
Ingrediente
Indicații