Ați auzit până acum de Baghrir - clătite marocane pufoase și aerate?
Noi suntem fani clătite, de la mic la mare. Iubim atât clătitele subțiri, cât și clătitele pufoase, tip pancakes.
Acum ceva timp descopeream însă aceste clătite marocane, care sunt foarte ușor de adaptat astfel încât să fie servite și de către cei mici.
Se pregătesc rapid și se pot servi atât simple, cât și cu diverse paste tartinabile, "dulci" sau "sărate".
În Maroc se servesc, cel mai des, cu un amestec de miere și unt.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Am amestecat toate ingredientele uscate, le-am omogenizat, apoi am adăugat 500 de ml de apă călduță.
Am omogenizat compoziția obținută cu ajutorul unui tel, apoi am adăugat restul de apă.
Este de preferat să omogenizați compoziția cu ajutorul unui blender, însă eu nu recurg mereu la acesta.
După omogenizare, compoziția se lasă la odihnit, la temperatura camerei, circa 10-15 minute.
Compoziția se pune în tigaie antiaderentă cu ajutorul unui polonic, ca și în cazul clătitelor americane, fără să o răspândiți pe toată suprafața tigăii.
Clătitele se coc la foc mic, pe o singură parte, până apar bulele și suprafața devine uscată.
Având în vederea bulelele care se formează la suprafață, datorită prezenței drojdiei în compoziție, ele se mai numesc și clătitele cu o mie de găuri.
După coacere, se așază individual, pe o tavă sau un grătar, fără a se suprapune cât sunt fierbinți.
Se pot servi în nenumărate combinații, cu diverse paste tartinabile, cu unt de nucifere etc.
De data aceasta noi le-am servit cu unt de arahide natural și gem de mure.
Acesta din urmă poate fi înlocuit cu sos de fructe proaspete, în cazul copiilor mai mici de 2 ani.
Faptul că aceste clătite nu conțin lactate și ouă le face perfecte și pentru cei cu aceste alergii.
Sperăm să vă placă și vouă la fel de mult aceste minunății de clătite, care la noi au devansat în top toate celelalte tipuri de clătite.
Așteptăm vești, ca de fiecare dată!
Ingrediente
Indicații