O rețetă simplă și rapidă de a găti chiftele de conopidă delicioase, pe care le poți consuma ca atare sau alături de alte preparate.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Fierbe conopida în apă cu sare pentru aproximativ 5-10 minute, până când se înmoaie bine. Poți să gătești conopida și la abur, în caz că deții un dispozitiv specific pentru o astfel de gătire.
Conopida va avea un gust mult mai pronunțat și va păstra mai mulți nutrienți în compoziție.
Pune conopida într-o strecurătoare și după ce s-a scurs bine de apă dă-o pe răzătoarea mare sau zdrobește-o cu ajutorul unei furculițe. Nu trebuie să transformi conopida în piure, ci doar să o mărunțești cât mai bine.
Peste conopida mărunțită adaugă restul de ingrediente, și anume: oul, ceapa tocată mărunt, cașcavalul ras, făina, pătrunjelul tocat, usturoiul zdrobit și un praf de sare.
Omogenizează bine compoziția și, cu ajutorul unei linguri, formează bile pe care le pui la prăjit într-o tigaie cu puțin ulei.
Întoarce chiftelele cu grijă, cu ajutorul unei spatule, abia după ce sunt bine rumenite.
După ce chiftelele de conopidă s-au gătit, scote-le pe un platou acoperit cu șervețele absorbante pentru a îndepărta excesul de ulei.
Ingrediente
Indicații