Într-una dintre vacanțele mele pe care am petrecut-o în Turcia, am descoperit o rețetă tradițională numită cilbir, adică ouă poșate în sos de iaurt, rețetă pe care am încercat să o recompun. Iat-o, așa cum am simțit-o eu.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Adaugăm iaurtul într-un bol și asezonăm cu sare, piper și cățeii de usturoi zdrobiți. Lăsăm sosul să se odihnească la frigider până preparăm celelalte componente.
Punem untul la topit într-o tigaie și lăsăm să fiarbă la foc mic. Mai adăugăm o lingură de ulei de măsline, boia dulce, fulgii de chilli si amestecăm. Luăm de pe foc și lăsăm sosul într-un loc călduț.
Punem apa la fiert cu oțet și când apa este aproape de fierbere, micșoram focul pentru a păstra temperatura apei constantă.
Spargem pe rând ouăle într-un bol mic, facem câte un vârtej în apă și adăugăm ouăle unul câte unul, în mijlocul vârtejului.
Fierbem ouăle 2- 3 minute și le scoatem.
Prăjim feliile de pâine.
Partea finală, și cea distractivă, este montatul farfuriei: punem jumătate din sosul de iaurt pe farfurie, adăugăm în mijlocul acestuia două ouă și, cu ajutorul unei linguri, deasupra ouălelor punem sosul de unt aromat și presărăm frunze de pătrunjel sau mărar. Adaugăm în farfurie și verdețurile, pe care le putem stropi cu oțet balsamic.
Ingrediente
Indicații