Deși am salvat multe dintre rețetele bunicii, bine păstrate de către mama în carnețelul personal, nu am reușit să fac până acum rețeta ei de turtă dulce de post.
Am adaptat-o puțin, în funcție de ceea ce aveam la îndemână și a ieșit o nebunie de turtă dulce, toddler friendly.
Cireșel m-a ajutat la decupat formele și a fost și primul care a dat verdictul.
Tare mândru și încântat a fost de rezultatul final, dar și de activitatea desfășurată împreună.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Aluatul se pregătește foarte simplu.
Se poate realiza manual fără probleme, însă eu am apelat de data aceasta la robot.
Am adăugat făina, scorțișoara și bicarbonatul de sodiu în bolul metalic și am atașat cârligul pentru frământare. În această etapă puteți adăuga și alte condimente specifice turtei dulci, însă cum Cireșel e fan scorțișoară, eu am preferat să pun doar atât.
Am fixat accesoriul antistropi și am pornit robotul pe viteza 2.
Am adăugat, treptat, uleiul, mierea și siropul de curmale. În cazul în care nu aveți sirop de curmale, puteți completa tot cu miere, însă nu aș putea să vă spun exact cu cât să mai completați. Trebuie să aveți în vedere faptul că mierea este mai dulce decât siropul de curmale.
Am lăsat robotul să frământe câteva minute.
Dacă observați că aluatul tinde să nu se lege, adăugați 2-3 linguri de apă rece pentru a putea aduna aluatul puțin nisipos (precum cel de tartă) într-o bilă de aluat.
Înfășurați bila de aluat într-o folie alimentară și dați la frigider cel puțin o oră.
După ce a stat la frigider, am întins foaie de grosime medie, punând aluatul sub două foi de copt pentru a mă descurca mai ușor.
Am decupat forme (18 omuleți de turtă dulce), iar din restul de aluat am format 12 bile puțin mai mari decât o nucă și le-am aplatizat puțin pentru a le coace și în forma specifică turtei dulci din comerț.
Atât omuleții de turtă dulce, cât și formele rotunde, le-am copt în cuptorul preîncălzit, la 180°, timp de 10-12 minute (încălzire sus-jos, fără ventilație).
Chiar dacă par moi după acest timp, devin mai ferme după răcire, așa că nu riscați să le ardeți. Verificați cum sunt pe spate, după cele 10-12 minute.
Ambele variante ne-au încântat foarte tare.
Omuleții sunt mai crocanți, fix pe gustul lui Cireșel, iar formele rotunde moi, fix pe gustul nostru, mai ales cu glazura de ciocolată albă pe care am făcut-o.
În caz că vreți să o faceți și voi vă las tot aici modul de preparare.
Am adăugat apa, zahărul și untul pe foc (mic) până s-au topit cele din urmă.
Am adăugat laptele praf, cernut în prealabil și am amestecat energic cu un mini tel, pentru a nu se forma cocoloașe.
Am înmuiat suprafața formelor rotunde în glazură și le-am așezat câteva minute pe un grătar metalic, în caz că se mai scurgea excesul.
Deasupra le-am presărat fulgii noștri de cocos preferați.
Un decembrie de poveste vă dorim!
Ingrediente
Indicații