Cozonaci

Toate Rețetele

Cozonaci pufoși tradiționaliBy SpicyAm încercat să păstrez totul cât mai simplu, gustos și tradițional, să fie acea rețetă care face ca mirosul care umple casa să te poarte în timp. Vor ieșii 2 cozonaci!
Pască împletităBy Ancutsa CuisineAcum doi ani am pregătit pască împletită cu brânză dulce, într-un mod diferit de ce am mai pregătit altă dată. A ieşit peste aşteptările mele, am rezistat cu greu să nu ciugulesc din ea până a doua zi, iar felul cum s-a bucurat naşa mea de ea, când i-am dăruit-o, m-a bucurat şi mai tare.
Pască cu aluat pufos fără zahărBy Denisa Ene @ cuciresellajoaca.roSincer, nu intenționam să fac anul acesta o pască cu aluat, fără zahăr, mai ales că pasca fără aluat din anii trecuți, realizată special pentru Cireșel, a avut un real succes chiar și în rândul adulților. Totuși, acum ceva timp am testat un aluat de care ne-am îndrăgostit. Aveam și niște curmale Medjool, așa că pentru jumătate de aluat am realizat o umplutură toddler friendly, iar rezultatul a fost tare asemănător cu o pască.
CozonacBy papadeliciossEste un cozonac pufos, aromat și are zahar într-o cantitate decentă, zic eu. 😊